ateliere copii
Parenting

Cum ne ajutăm copilul să tindă spre excelență și nu să fie perfecționist

Dacă ai un copil care este tot timpul critic cu el însuși și devine foarte ușor frustrat, dacă el nu este confortabil cu situațiile/provocările noi sau cu sarcinile mai dificile, atunci este foarte probabil ca el sa fie un perfecționist.

Unii ar putea spune că a fi perfecționist poate fi ceva bun, pentru că ce poate fi rău în faptul că-ți fixezi standarde înalte, dar de fapt perfecționismul poate dăuna copilului în anii lui de formare dacă motivația din spatele acestui comportament este una dăunătoare.

Dr. Carol Dweck,  Profesor la Stanford University, definește două tipuri de perfecționism:

  • Primul tip este acela căutat de cei care își doresc să atingă excelența într-un anumit domeniu. Motivația lor este intrinseca și ei urmăresc să fie mai buni în domeniul ales, care ii pasionează.
  • Al doilea tip este cel căutat de cei care vor să evite să fie judecați de cei din jur și care vor să apară perfecți în ochii celorlalți. Acesta ii va face pe copii să fie anxioși, critici cu ei înșiși și să renunțe foarte ușor dacă nu obțin imediat rezultate.

Copiii care caută să atingă excelenta sunt de obicei mai motivați, mai perseverenți și bineînțeles mai fericiți, cei care sunt perfecționiști este mai probabil să evite provocările și experientele noi de frica să nu cumva să greșească. Asta va duce la lipsa de rezultate și ca urmare la scăderea stimei de sine.

Iată câteva strategii pe care le poți folosi ca să-l ajuți pe copilul tău să se îngrijoreze mai puțin și să încerce mai mult:

  1. Încurajează-l să aibă standarde înalte și sa tindă spre excelență, dar evită cu totul cuvântul „perfect”. In timp ce excelența este ceva spre care tinzi, iți face plăcere și te motivează, perfecționismul te face să fii tot timpul critic și să încerci să găsești greșeli indiferent de cât de bune sunt rezultatele obținute.  Dacă tu aștepți perfecțiune de la copilul tău, el va lucra pentru perfecțiune și asta îl va frustra pentru că e ceva imposibil de atins. Ca atunci când el vine acasă cu multe note de 10 și un singur 9, iar tu te concentrezi pe acel 9 în loc de performanța lui generala. O bună strategie ar fi să-l ajuți pe copilul tău să-și stabilească obiective realizabile pe care să le urmeze mai degrabă decât să vâneze perfecțiunea imposibil de atins.
  2. Adaugă la propozițiile de negare ale copilului tău cuvântul încă: Nu pot ‘încă’, nu am reușit ‘încă’, nu am învățat ‘încă’. Ajută-l să depășească limitările pe care și le fixează el însuși și să înțeleagă că trebuie să încerce, să învețe din greșeli și apoi să încerce din nou. Încurajează-i efortul mai degrabă decât rezultatele.
  3. Arată-i că și tu greșești și că nimeni nu e perfect. Când faci o greșeală evită auto-critica și reproșurile în fața copilului, lasă-l mai degrabă să vadă că ești constructiv, că ai tras învățămintele și încerci din nou, poate chiar îl implici și pe el și ii ceri sfatul.
  4. Pune accentul pe faptul că trebuie să se bucure de o activitate, joc de echipa sau competiție mai degrabă decât să se concentreze numai pe victorie sau rezultat. Nu îl întreba dacă a câștigat sau câte goluri a înscris ci dacă s-a distrat bine.
  5. Cum spunem noi la SoulKids, învață-l să hrănească totdeauna cățelul pozitiv din mintea lui, să recunoască gândurile negative și să le înlocuiască cu unele pozitive. Nu pot încă, dar voi încerca să mă pregătesc mai bine sau cu perseverență voi reuși. Nu mi-e frică să greșesc, trag învățămintele și încerc din nou.

Este foarte dificil să păstrăm echilibrul într-un mediu atât de competitiv în care trăiesc copiii noștri, dar trebuie să avem mereu în minte ce este mai bine pentru ei. Nu trebuie să lucrăm ca să o mulțumim pe doamna sau să fim populari ci trebuie să dorim să atingem excelența prin efortul personal, având obiective realizabile și nu în ultimul rând bucurându-ne pe traseu.

La SoulKids copiii învață să descopere punctele lor forte și să construiască pe ele pentru a atinge excelența.

Accesați calendarul pentru a afla despre următoarele Ateliere SoulKids.

Vezi aici calendarul

Lasă un răspuns