fbpx

În această eră a vitezei și a multitudinii de stimuli din jurul nostru, este din ce în ce mai greu să avem răbdare și să ne controlăm atenția. Vă propun această activitate, pentru ca fiecare membru al familiei, să experimenteze ce înseamnă să asculte cu deplină atenție pe cineva și, de asemenea, să fie ascultat de cineva cu deplină atenție.

A te putea concentra pentru a asculta cu atenție este o abilitate foarte importantă, iar atunci când suntem ascultați și văzuți, ne vom simți importanți și stima noastră de sine va crește.

Atunci când ascultăm mindful ne concentrăm toată atenția pe ceea ce spune cealaltă persoană, fără să întrerupem, să încercăm să intervenim cu povestea noastră, sau să ajungem la concluzii înainte să ascultăm până la capăt.

Obiectivul exercițiului este să experimentăm ce înseamnă ca cineva să ne asculte mindful și ce înseamnă ca noi să ascultăm mindful atunci când altcineva vorbește.

Instrucțiuni:

Pasul 1: Așezați-vă în cerc, iar persoana care conduce exercițiul îi va informa pe ceilalți asupra scopului acestui exercițiu: de multe ori, când ascultăm pe cineva, mintea noastră zboară când în trecut, când în viitor. În loc să ascultăm, fie ne gândim la cu totul altceva, ne facem în gând planul cu ce vrem să răspundem, și apoi evaluăm cum am fi putut răspunde mai bine. Atunci când ascultăm mindful, suntem cu mintea în prezent, și ne concentrăm atenția numai la ce spune cealaltă persoană, absorbind în totalitate cuvintele și emoțiile acestei persoane. Puteți folosi un creion, steguleț, pe care să-l țină în mână persoana care vorbește (numai persoana care are stegulețul vorbește, și toți ceilalți ascultă).

Pasul 2: Fiecare persoană din grup va vorbi pe rând (după ce primește stegulețul), timp de 1-2 minute, prima rundă, despre ceva care este stresant în viața sa, și a doua rundă despre ceva ce abia așteaptă să se întâmple în viața sa. Toți ceilalți trebuie să asculte cu atenție, fără să întrerupă, și fără să-și spună părerea. Fiecare participant va acorda atenție senzațiilor din corp și emoțiilor pe care le simte atunci când vorbește despre ceva negativ, și apoi despre ceva pozitiv.

Pasul 3: Discuție după exercițiu

Încercați să răspundeți unor întrebări:

Cum te-ai simțit când ai vorbit în timpul exercițiului?

Cum te-ai simțit atunci când ai fost ascultat?

Au fost situații în care mintea ta a fost în altă parte?

Dacă da, ce te-a făcut să nu mai fii atent?

Ce te-a ajutat să te concentrezi din nou pe ascultare?

Ce senzații ai simțit în corp: Înainte de a vorbi? După ce ai vorbit?

A fost o situație în care ai simțit că empatizezi cu ce spune altcineva?

Cum te simți acum?

Ce s-ar întâmpla dacă ai face exercițiul ăsta de câte ori ai asculta pe cineva?

Cum te-ai simți tu să fii ascultat de fiecare dată cu atenție totală?

Înscrie-te la Newsletter

Și vei primi informații utile despre educație și parenting

Rezervă o conversație gratuită aici

Află cum îl poate ajuta life coachingul pe copilul tău!

Completează formularul de mai jos și eu te voi contacta pentru a stabili împreună ziua și ora întâlnirii.

Îți voi răspunde într-un interval de 24 de ore.