fbpx

Atunci când artistul ia ființă într-un om, indiferent de ce muncă ar efectua el, acesta devine o creatură inventivă, căutătoare, îndrăzneață, expresivă. Devine interesant pentru alte persoane. Deranjează, supără, luminează și deschide căi spre o mai bună înțelegere. Acolo unde cei care nu sunt artiști încearcă să închidă cartea, el o deschide și arată că mai sunt posibile multe pagini

Robert Henri (din cartea Făcut pentru Creație – Misterele minții creative – Scott Barry Kaufman/Carolyn Gregoire)

Creativitatea nu ține numai de IQ, ea cuprinde cu mult mai mult și este cea care îmbină activitatea ambelor regiuni cerebrale. Creativitatea folosește întregul creier pentru că aduce împreună 3 ‘superfactori’ :

Plasticitatea – adică tendința de a explora și a căuta idei noi, deschiderea spre experiențe noi, curiozitatea

Divergența – gândirea non conformistă și independentă

Convergența – Capacitatea de a vedea viabilitatea unei idei și a o transpune în realitate.

Observați că aceste două caracteristici divergența, care presupune independență și îndepărtare de normă, precum și convergența, adică pragmatism, disciplină și empatie (sensibilitate față de ceilalți), sunt ambele îmbinate într-o minte creativă și contribuie la actul creativ. Asta presupune să fiu în stare să gândesc diferit față de ceilalți în faza de explorare a ideilor, dar apoi pragmatism în a putea determina viabilitatea ideii pe care o am și disciplina de a o pune în practică.

Creativitatea îl va ajuta pe copil să poată jongla între mai multe rețele cerebrale cum ar fi rețeaua imaginației și rețeaua atenției executive. Ne imaginăm un rezultat, pe care apoi vom fi capabili să îl punem în practică.

Dacă ne dorim să dezvoltăm creativitatea și imaginația copiilor noștri trebuie să-i ajutăm să învețe câteva abilități absolut necesare cum ar fi: să-i încurajăm să iasă din zona lor de confort și să-și asume mici riscuri, să-i încurajăm să fie mereu autentici, să-i ajutăm să-și descopere identitatea, să-i ajutăm să nu se teamă de greșeală, să-i încurajăm să-și depășească limitările și să caute soluții atunci când întâmpină dificultăți.

Cu siguranță că merită efortul!

Iată 10 caracteristici ale oamenilor foarte creativi:

Din cartea ‘Făcut pentru creație – Descoperă misterele Minților Creative’ – Scott Barry Kaufman și Carolyn Gregoire

  1. Joaca imaginativă – Studiile care s-au făcut pe oameni foarte creativi, cu rezultate extraordinare în viața de adult, au relevat faptul că aceștia își ocupau timpul jucându-se liber, fără reguli sau cadru organizat, și creându-și singuri un spațiu de joacă acasă sau în natură.
  2. Pasiunea – Studiile au relevat că persoanele foarte creative își amintesc de un anume moment, o întâlnire, o carte citită, sau o altă experiență, care îi fac să vibreze spunând: ‘asta aș vrea să fac sau să fiu, mă voi dedica acestui lucru’. Această scânteie de pasiune ajută la menținerea motivației de a persevera și progresa pe termen lung. Pasiunea îmbinată cu perseverența prezic mai bine succesul decât IQ-ul.
  3. Visarea cu ochii deschiși – Deși poate părea inutilă, visarea nu este deloc o activitate absentă, ci are un rol în descoperirea unor idei creative, reflectarea asupra semnificației unor experiențe înregistrate, planificare. De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă vină o idee foarte bună după ce v-ați ridicat de la masă să vă plimbați puțin.
  4. Singurătatea – Abilitatea de a sta singuri este caracteristică creatorilor de succes, ei fiind astfel capabili să ignore zgomotul cotidian și al interacțiunilor sociale pentru a se reconecta la ei înșiși. Actul creației presupune să ne găsim timp pentru noi înșine, să-i oferim minții noastre spațiu de reflectare. Capacitatea de a fi singur poate fi un semn de maturitate emoțională.
  5. Intuiția – Este acea parte a inteligenței noastre care vine atunci când trecem dincolo de mintea inteligentă și analitică, de gânduri, și învățăm să accesăm idei care vin din mintea inconștientă. De multe ori inventatori celebri spun că soluții la problemele dificile veneau în mintea lor parcă din senin, sau pictori celebri spun că ideea pentru capodopera lor a venit parcă de nicăieri. Walter Isaacson, biograful lui Steve Jobs, spunea despre acesta: ‘Nu studia date și nu făcea calcule, dar, ca un deschizător de drumuri, putea să adulmece vântul și să simtă ceea ce urma să se întâmple’
  6. Deschiderea spre experiențe noi – pentru a gândi altfel avem nevoie de experiențe noi, de aceea ar trebui să punem curiozitatea înaintea temerii de necunoscut, să ne dorim să explorăm, să găsim bucurie în a învăța lucruri noi, să ne dorim să ieșim din zona de confort. O viziune măreață nu poate veni dintr-o minte închisă, iar pentru a schimba un rezultat, trebuie să învățăm să privim o problemă dintr-o perspectivă diferită. O metaforă cunoscută ne spune că mintea noastră, la fel ca o parașută, ne este de ajutor, ba chiar ne poate salva viața, doar atunci când este deschisă.
  7. Mindfulness – ‘Cel mai bun mod de a surprinde momentul este să fim atenți’ – Jon Kabat Zinn. Exercițiul de a ne putea concentra pe momentul prezent, așa cum este, fără să judecăm, ne va face mai creativi. Capacitatea de a ne face liniște în minte, ne va ajuta să putem observa și învăța de la tot ce ne înconjoară. Mindfulness face diferența dintre suprafața oceanului, care este agitată și mișcată continuu de valuri (mintea rațională), și adâncul oceanului, acolo unde este calm și liniște (mintea inconștientă).
  8. Sensibilitatea – Pentru persoanele sensibile, mediul înconjurător include mai multe lucruri de observat, de simțit de înțeles. Oamenii sensibili vor observa în mediu lucruri dificil de observat, și pe care majoritatea le trec cu vederea, ei procesează mai multe informații senzoriale și observă mai mult din ceea ce se întâmplă în mediul exterior sau mediul lor interior.
  9. Transformarea obstacolelor în avantaje – O situație este o stare obiectivă a unor circumstanțe, o stare de fapt. Noi putem percepe acea situație ca favorabilă sau defavorabilă în funcție de propriile filtre. O minte creativă, va putea privi o problemă dintr-o perspectivă diferită, putând transforma astfel un obstacol într-o oportunitate.
  10. Gândirea diferită – Un lucru esențial în orice încercare de a fi creativ este capacitatea de a gândi diferit. Ce au în comun marile minți creatoare este că au pus la îndoială status quo-ul, încercând să impună idei care la început s-au dovedit extrem de nepopulare. Creativitatea necesită curaj.

Chiar dacă nu vom ajunge cu toții genii creative precum Picasso sau Steve Jobs, dezvoltarea creativității este un element important în a avea o experiență de viață bogată. Creativitatea ne va face să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine, să fim autentici, să putem să ne concentrăm și să observăm mai bine ce se întâmplă în jurul nostru, să găsim soluții atunci când întâmpinăm dificultăți, să avem o gândire critică, imaginație și să ne putem asculta intuiția.

Creativitatea este o abilitate esențială a Secolului 21.

Înscrie-te la Newsletter

Și vei primi informații utile despre educație și parenting

Rezervă o conversație gratuită aici

Află cum îl poate ajuta life coachingul pe copilul tău!

Completează formularul de mai jos și eu te voi contacta pentru a stabili împreună ziua și ora întâlnirii.

Îți voi răspunde într-un interval de 24 de ore.