fbpx

Loading Evenimente

« Toate Evenimente

Big Life Journal – Ai încredere în tine

februarie 1 @ 10:00 - 12:00

RON
Ai incredere in tine

Atelierul este creat în Statele Unite (www.biglifejournal.com) și este bazat pe filozofia psihologului american, profesor la Stanford, Carol Dweck legată de mentalități și cum acestea ne influențează viața.

Conform acestei filozofii, există 2 tipuri de mentalități: o mentalitate fixă (eu sunt născut cu talent și inteligență, nu depinde de mine să le dezvolt) și o mentalitate flexibilă (depinde de mine să-mi dezvolt, cu efort și perseverență, talentele și inteligența).

Acest program îi va ajuta pe copii să-și dezvolte o mentalitate flexibilă, care înseamnă să creadă despre ei că, prin efort, pot reuși orice își propun.

În zilele noastre copiii au foarte puține modele care să fie o inspirație pentru ei. La Big Life Journal ei vor asculta povești ale unor oameni care au schimbat lumea, vor asculta povestea lui Elon Musk sau a lui Walt Disney.

Vor fi puși în fața unor întrebări foarte interesante despre viața lor. 

Vor schimba impresii și experiențe de viață cu partenerii lor de jurnal.

Vă veți apropia mai mult prin intermediul unor discuții pline de învățăminte, când veți lucra împreună la completarea filelor de jurnal de acasă.

Este un atelier în care, la fiecare 2 săptămâni, completăm un jurnal, cu teme care îi încurajează pe copii să aibă o minte deschisă, să viseze departe și să aibă încredere în ei.

Temele parcurse vor fi:

  1. Pot să fac o diferență în lume
  2. Visează departe
  3. Urmează-ți inima
  4. Tu nu ești lucrurile pe care le ai
  5. Ai încredere în tine
  6. Acțiunea aduce rezultate
  7. Fii perseverent
  8. Efortul este cheia reușitei
  9. Îți place să înveți
  10. Despre mindfulness
  11. Fii recunoscător
  12. Greșeala înseamnă o lecție
  13. Gândește pozitiv

Copiii vor primi în timpul atelierului o serie de fișe, care se referă la tema în discuție, pe care le completăm împreună. Noi putem ajuta cu scrisul, dar ideile vor fi în totalitate ale copiilor. De asemenea la fiecare tema copiii vor asculta o poveste sau două care subliniază lecțiile de reținut din tema în discuție.

În timpul atelierului copiii vor avea un partener de jurnal, cu care vor schimba idei, păreri și experiențe personale despre topicurile în discuție.

Vă vom invita să ne ajutați prin a fi partenerul de jurnal de acasă. În fiecare săptămână veți primi o scrisoare în care vă explicăm ce este de făcut acasă. (mici lucruri care nu ar trebui să ia mai mult de 15 minute). Veți avea prilejul astfel să petreceți puțin timp cu copilul dumneavoastră și să schimbați idei despre temele din jurnal.

După fiecare atelier veți primi un video în care explic ce am discutat cu copiii în timpul atelierului.

Tema 5: Ai încredere în tine

A avea o mentalitate flexibilă, înseamnă să crezi în tine și să nu renunți niciodată la visurile tale, chiar și atunci când este dificil.

La sfârșitul acestei lecții, copiii vor înțelege că:

  • Este important să aibă încredere în ei.
  • Când au încredere în ei vor putea mai ușor să-și împlinească visurile.

Scopul acestei lecții este să cultive în copii încredere în ideile și abilitățile lor.

Copiii vor începe să-și pună întrebări lor înșile despre cine sunt ei și ce pot ei face. Aceste voci interioare pot fi afectate de diferiți factori, de exemplu, felul în care ceilalți vorbesc cu ei când fac greșeli. Împlinirile dar și dezamăgirile pot de asemenea să le afecteze încrederea în sine.

Această lecție îi va ajuta pe copii:

  • Să înțeleagă că a avea încredere în sine este un lucru bun.
  • Să fie atenți la gândurile negative din mintea lor. 
  • Să-și exprime dubiile și temerile dacă acestea apar.

Dacă doriți să vă înscrieți copilul la acest atelier, vă rog să completați formularul de mai jos

In timpul programului se intampla sa facem fotografii precum si o fotografie de grup la finalul programului. Acestea pot fi folosite pentru website-ul nostru sau pe platformele de Social Media. Nu folosim niciodata numele sau detalii ale copilului. Avem permisiunea dumneavoastra?

Detalii

Data:
februarie 1
Timp:
10:00 - 12:00
Preţ:
RON
Eveniment Category:
Eveniment Tags:
, , , , ,

Loc de întâlnire

After School Melba
Str Lanariei, 117
Bucuresti, România