
- Acest eveniment a trecut.
Educație cu Rost Constanța – Grup de dezvoltare personală pentru copii
aprilie 10 @ 10:15 - 12:15
150RON
Educație cu ROST vine la Constanța!
Duminică 10 aprilie, 10:15-12:15 – Încredere sau Frică – Program de dezvoltare personală pentru copii de 8-12 ani, la Hotel Casa Brâncovenească Constanța
Educație cu Rost s-a născut din nevoia de a compensa ceea ce copiii noștri nu primesc la școală, și anume o educație integrativă, care să adreseze inteligența lor emoțională și socială.
Ne dorim să le oferim copiilor o experiență diferită, un mediu în care ei să nu se simtă judecați în niciun fel sau clasificați.
La Educație cu Rost vedem fiecare copil ca fiind unic și special. Vedem potențialul și nu lipsurile.
Ne dorim să-i inspirăm să-și descopere calitățile care îi fac pe ei speciali, astfel încât ei să știe că au niște resurse pe care se pot baza.
Putem spune că este cel mai complex program de educație non formală, care abordează copilul din două perspective, cea a psihologului/consilier vocațional Ioana Târziu și cea a life coach-ului Dana Ilieș
Prin dramaterapie, povești terapeutice, activități de grup, exerciții și jocuri interactive venim în întâmpinarea nevoilor copilului și ale familiei ca aceștia să se poată dezvolta armonios, având stima de sine, dragoste fața de sine și de oameni, perseverența, o bună comunicare și o conectare adecvata la propriile emoții.
Tema atelierului: Încredere sau frică
Rezultatele noastre vor fi date de acțiune. Dacă noi pornim în acțiune cu încredere, rezultatele vor fi bune, dacă noi pornim în acțiune cu dubiu, rezultatele vor fi slabe. Iată cum este foarte important să credem înainte să ne îndoim de noi înșine.
Un copil încrezător va crede că poate, își va fixa obiective îndrăznețe pe care va ști că le poate realiza. Nu vom putea realiza mai mult decât credem noi că putem realiza.
În cazul copiilor încrederea este asemenea unei vitamine, poate uneia din cele mai de preț, pentru că odată ce au încredere, copiii sunt mai deschiși către noi provocări sunt mai bogați emoțional și chiar intelectual pentru că ajung mai ușor la informație.
Prin povești și jocuri vom exersa cum arată, cum să dezvoltăm și cum ne ajută încrederea în sine.
Mai mult, Ioana va aplica un test predictiv care ne va releva unele direcții de abordare înspre îmbunătățirea încrederii.
După atelier veți primi un raport personalizat pentru fiecare copil.