fbpx
Intelepciune, soulkids

Înțelepciune de la Vikas – o strategie de viață pentru 2021

Povestea unui fermier:

Fermierul trecea prin mari dificultăți, clima se schimbase, și toată țara suferea de foamete, toți erau într-o criză.

Într-o zi, fermierii din toată zona s-au întâlnit să discute și să caute soluții. Pentru că toți treceau prin vremuri grele, desigur că în discuții era multă teamă, panică și anxietate. Nimeni nu știa cât va dura această criză sau cât vor putea recupera din recoltele lor.

Toți se plângeau și păreau depășiți de situație, iar fermierul nostru stătea în spatele sălii și asculta.

În final, s-au despărțit propunându-și să se pună la adăpost cât pot, și să planteze doar minimul posibil pentru sezonul următor pentru a-și micșora riscul de a pierde din nou.

5-6 luni trec, fermierii au adoptat strategia de a sta la adăpost, au plantat foarte puțin, și au obținut recolte foarte mici. Dintre toți, doar fermierul nostru a obținut o recoltă îmbelșugată.

Toți fermierii au fost curioși să înțeleagă ce a făcut omul nostru pentru a obține așa o recoltă bogată.

Ce ai făcut de ai așa belșug de recoltă?

Și atunci fermierul le-a spus: ‘După întâlnirea aceea, am plecat acasă foarte nefericit și fără speranță, de aceea am decis că nu vreau să am 6 luni sau mai mult nefericite și pline de frică în continuare. Am decis că voi face ce pot eu mai bine să depășesc situația. Voi ați ales să plantați mai puțin și să stați la adăpost, eu am ales să fac exact invers, am plantat toate semințele pe care le aveam, și am făcut ce am putut mai bine să le îngrijesc.’

Nesiguranța v-a făcut pe voi să plantați mai puțin, însă eu am ales să plantez mai mult.

Ce ne învață povestea asta este că, atunci când treci printr-o criză, când lucrurile nu sunt favorabile pentru tine, tu trebuie să alegi sa faci mai mult, să faci tot ce poți mai bine, și nu să te retragi ca să te pui la adăpost. Atunci când vremurile sunt negative, tu trebuie să te străduiești să rămâi pozitiv.

Vikas Malkani, creatorul SoulKids, ne spune că, toate rezultatele noastre în viață, tot ce reușim să obținem, au ca sursă 2 lucruri: mentalitatea noastră și filozofia noastră de viață. Atunci când schimbăm aceste două lucruri, rezultatele pe care le vom obține se vor schimba.

Înțelepciunea ne învață să credem că putem gândi diferit, împotriva curentului, să facem invers decât fac toți ceilalți, și atunci este foarte probabil să obținem rezultate diferite decât majoritatea.

Vă doresc să aveți un An Nou plin de împliniri!!!