Ai vrea să-l ajuți pe copilul tău să traverseze cu succes perioade dificile?
Optimismul ne face mai rezilienți pentru că, atunci când suntem optimiști, vom crede că stă în puterea noastră să influențăm într-un mod pozitiv circumstanțele prin care trecem, indiferent care ar fi acestea.
Optimismul nu înseamnă neapărat să vezi partea plină a paharului, și nu înseamnă să fii naiv și să mergi cu capul înainte crezând că totul va fi bine. Optimismul este acea abilitate care ne ajută să credem că noi, cu puterile noastre, putem avea o contribuție activă la ceea ce ni se întâmplă, este acea abilitate care ne ajută să gândim în termeni de a găsi soluții în loc să ne plângem, este acea abilitate care ne ajută să ne concentrăm pe punctele noastre forte și nu să ne lăsăm descurajați de slăbiciuni.
De multe ori am auzit că nu situația, ci felul cum privim noi situația va determina experiența noastră trăind acea situație.
Experiența copiilor traversând o perioadă care este dificilă va fi dictată de explicația pe care o găsește mintea lor pentru această situație, indiferent dacă noi ca părinți participăm sau nu la asta.
Dacă ei cred că este copleșitor și foarte dificil, așa va fi, dacă ei cred că situația dificilă este doar o etapă care trece, așa va fi, dacă ei cred că pot contribui la îmbunătățirea situației, așa va fi. Percepția noastră este adevărată pentru noi, indiferent care este realitatea.
Optimismul îi va ajuta pe copii să iasă din paradigma poveștii pe care ei și-o spun în mintea lor, și care de multe ori este dictată de știri negative și panică, și să descopere o lume mai largă a posibilităților și a perspectivelor diferite. Asta îi va ajuta pe ei să creadă că există o soluție și să devină mai rezilienți.
Haideți să aflăm cum putem face asta într-un mod concret, folosind ca inspirație cartea ‘Copilul Optimist’ a lui Martin Seligman și de asemenea înțelepciunea SoulKids.
Găsește aici înregistrarea webinarului