Pornesc de la un proverb african cunoscut: ”Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur; dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună.”
Între aceste două adevăruri trăiesc copiii noștri. Pe de o parte, nevoia de a aparține – căldura grupului, ritmul comun, protecția pe care o dă „împreună”. Pe de altă parte, nevoia de a rămâne ei înșiși – vocea, ideile, modul unic în care ei văd lumea. Când doar una dintre ele este considerată, ceva se pierde: fără grup, drumul devine epuizant; fără sine, drumul își pierde sensul.
Doar că, înainte să vorbim despre „împreună”, trebuie să vorbim despre „eu”. Nu poți aparține unui grup fără să-ți pierzi identitatea, dacă nu îți cunoști identitatea. Raportarea coerentă la ceilalți începe cu o raportare coerentă la tine: ce contează pentru tine, ce accepți, ce refuzi, cum arată o zi în care rămâi în acord cu tine. Numai atunci când știe toate astea, un copil va putea aparține grupului fără să cedeze propria autenticitate.
Când ajunge la un nivel suficient de autocunoaștere, el poate schimba perspectiva din „sau… sau” în „și… și”. Copilul nu mai trebuie să aleagă între a aparține și a fi autentic. El va putea rămâne parte a unui grup fără să-și piardă propria identitate. Mai mult decât atât, copilul va îmbogăți valoarea grupului adăugându-i propria lui valoare.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, el are nevoie de repere stabile. Nu îl învățăm să aibă ca scop atenția și validarea celorlalți, ci să ia decizii în funcție de propriile valori: corectitudine, curaj, prietenie, perseverență, creativitate — sau oricare altele care sunt adevărate pentru el. Când știe ce contează, știe și cum să ceară, cum să refuze, cum să propună, cum să negocieze. Devine previzibil pentru sine și pentru ceilalți.
Influența sănătoasă se construiește simplu: spune pe scurt ce vrea și ascultă până înțelege ce vrea celălalt. A înțelege nu înseamnă a fi de acord, iar a te exprima nu înseamnă a domina. Când un copil poate formula clar ideea lui și poate rezuma corect ideea colegului, fără să renunțe la poziția lui, deja menține echilibrul dintre „a aparține” și „a fi autentic”.
Limitele ne protejează, nu ne îndepărtează. Un „nu” rostit calm și consecvent pune bazele unei relații sănătoase și predictibile. Curajul fără grijă îl rănește pe celălalt; grija fără curaj ne face să uităm propriul interes. Echilibrul se vede în felul în care ne spunem punctul de vedere: ferm, fără ironie, cu grijă pentru relație.
Adaptarea nu este prefăcătorie, este discernământ. Conținutul rămâne același; doar forma se potrivește contextului. La școală vorbim pe rând; la antrenament adaptăm ritmul; online postăm după ce suntem siguri de consecințele expunerii. Nu schimbăm convingerile, ci modul de a le pune în practică.
Între conturarea identității și apartenență ar trebui să fie un dans nu o luptă. Într-un dans, cei doi parteneri se pun în valoare și se susțin unul pe celălalt, într-o luptă ei încearcă să se anihileze.
Atunci când copiii descoperă cum să treacă de la ”sau.. sau” la ”și…și” nu mai există cale de întoarcere, iar relația între a aparține și a fi autentic se transformă din luptă în dans.
În toate programele de grup, încercăm să le dăm copiilor această experiență a propriei autenticități în interiorul unui grup. Este o experiență pe care școala nu o cultivă aproape deloc, dar de care copiii noștri au atâta nevoie.
Dacă vrei ca și copilul tău să beneficieze, vezi calendarul programelor de grup aici: https://www.danailies.ro/events/