Există în cultura noastră o obsesie pentru „la ce folosește?”.
Copiii nu mai sunt lăsați să facă lucruri doar pentru plăcere – trebuie să existe mereu un plan, o carieră, un scop final. Dacă nu devin sportivi de performanță, de ce să meargă la antrenamente? Dacă nu se fac dansatori, de ce să danseze? Dacă nu vor fi artiști, de ce să deseneze?
Și totuși, exact în aceste activități aparent „inutile” se află resursa de care au cea mai mare nevoie: bucuria, relaxarea și spațiul în care mintea învață altfel.
Zilele trecute, am avut o discuție cu o mămică despre lecțiile de dans ale fiicei ei. Îmi spunea că tatăl nu înțelege rostul acestor ore, din moment ce fetița nu se va face dansatoare. Dacă dansul nu are o „utilitate” directă în viitor, de ce să continue?
Această întrebare m-a făcut să reflectez la felul în care judecăm experiențele copiilor noștri doar prin prisma unui beneficiu imediat sau a unei proiecții de carieră. Uităm că există lucruri care nu trebuie să fie utile ca să fie esențiale.
Dansul ca spațiu de bucurie și relaxare
Pentru un copil, dansul poate fi mai mult decât o mișcare pe ritm. Este o formă de bucurie, de relaxare, de descărcare a emoțiilor. Este un spațiu în care corpul și mintea se întâlnesc fără presiunea unei agende. În economia învățării, aceste momente sunt neprețuite.
Învățarea, între atenția executivă și atenția difuză
Barbara Oakley, autoarea cursului „Learning How to Learn”, vorbește despre alternanța dintre atenția executivă – concentrată, disciplinată, lineară – și atenția difuză – liberă, aparent „fără scop”, dar vitală pentru a lăsa ideile să se așeze și pentru a face conexiuni neașteptate. (dacă doriți să aflați mai mult despre acest curs, am creat un episod de podcast inspirat de el, Despre Învățare, pe care îl puteți asculta aici)
Am experimentat asta chiar pe propria piele. La câteva ore după conversația cu mama fetiței, mă plimbam cu nepoțelul meu prin parc. Nu aveam nicio agendă. Doar pași, aer curat și râsul lui cristalin. Și, dintr-odată, ideile s-au legat: dansul, utilitatea, relaxarea, felul în care mintea are nevoie de spațiu pentru a funcționa optim.
Povestea tăietorilor de lemne
Mi-a revenit atunci în minte și o metaforă pe care am auzit-o într-un podcast: povestea celor doi tăietori de lemne.
Unul lucra din zori până seara, fără pauză. Celălalt își lua zilnic o oră liberă. Și, surprinzător, cel care muncea mai puțin era mai productiv. Frustrat, primul l-a întrebat: „Ce faci în acea oră?”. Răspunsul a venit simplu: „Îmi ascut toporul.”
Dansul, jocul, plimbările, orele de aparent „neproductivitate” sunt tocmai această ascuțire a toporului. Ele pregătesc terenul pentru învățare profundă, pentru creativitate, pentru puterea de a duce lucrurile la capăt.
Rețeaua Default Mode Network
Neuroștiința confirmă această înțelepciune simplă. Rețeaua numită Default Mode Network, care se activează atunci când mintea „rătăcește” în gândire difuză, este implicată în imaginație, în construcția sinelui, în maparea minților celorlalți – adică în capacitatea de a ne pune în pielea altcuiva și de a crea relații autentice.
Dacă alergăm mereu după utilitate, riscăm să pierdem aceste teritorii invizibile, dar fundamentale: imaginația, creativitatea, relațiile cu sens și chiar un sine construit coerent.
Concluzie
Adevăratul preț al utilității este acesta: o lume mai săracă, mai rigidă, mai lipsită de culoare.
Uneori, cele mai „inutile” experiențe sunt, de fapt, cele care ne fac oameni întregi.
Nu pot să nu mă gândesc aici la povestea lui Steve Jobs despre cum a abandonat cursurile de la Stanford pentru că le-a considerat plictisitoare și inutile și, pentru că avea mult timp liber, s-a înscris la un curs de caligrafie. Lucru care pentru mulți ar putea părea absolut inutil. Totuși acest curs de caligrafie i-a schimbat mintea, i-a inspirat ideea de estetic și de frumos, și de acolo s-au născut produsele pe care noi astăzi le apreciem atât de mult.
Steve Jobs spune așa: ”You can’t connect the dots looking forward, you can only connect them looking backwards„
Închei deci îndemnându-vă să aveți încredere că fiecare moment de relaxare fără vreo agendă sau intercalarea unor activități care nu presupun chestiuni considerate utile și cu efect imediat, vor fi de mare valoare pentru mințile copiilor voștri în viitor.