În blogul trecut, vă vorbeam despre Masterclass-ul lui Neil deGrasse Tyson despre cum să te raportezi la adevărul științific în înțelegere și comunicare. El vorbea acolo despre cum acest adevăr științific este același, indiferent în ce colț al lumii, și indiferent cine îl citește.
Atunci când te raportezi la un adevăr fundamental, vei ști sigur că izvorul convingerilor, raționamentelor sau argumentelor tale este unul adevărat. Adevărul fundamental ar trebui să fie locul unde cu toții suntem de acord, indiferent de locul unde trăim, religie, mediul cultural sau altele.
Curiozitatea m-a făcut să explorez mai departe, și am descoperit acest principiu explicat de Elon Musk, care face același lucru atunci când vrea să înțeleagă un domeniu nou. El spune așa: există două feluri de a aborda învățarea, unul care pornește de la principii fundamentale, unde mergi în spate și pornești raționamentul de la ceea ce este adevăr de necontestat și unul prin analogie, în care te raportezi la ceea ce este acceptat de ceilalți ca fiind adevărat.
Este exact ca în matematică, atunci când pornești raționamentul tău de la o axiomă – propoziție care este mereu adevărată – fără să faci presupuneri, asta te va duce la un rezultat care este adevărat.
Bineînțeles că atunci când am înțeles asta, m-am gândit că aceeași situație se întâmplă atunci când noi ca părinți ne dorim să învățăm despre parenting. Atunci când învățăm prin analogie, luăm cea mai populară carte de parenting, ascultăm pe cineva care este acceptat ca o autoritate în parenting la momentul acela, sau punem întrebarea noastră de parenting pe un grup de mămici de pe Facebook. Ne va duce asta la descoperirea adevărului? Nu știm. Cu siguranță însă, atunci când facem asta, este ca și cum structura informației noastre ar fi un pom unde noi adăugăm rămurele și frunze, fără însă ca pomul nostru să aibă o tulpină puternică să le susțină.
Atunci când abordăm învățarea pornind de la Principii Fundamentale, vom întări întâi rădăcina și tulpina pomului nostru, și vom avea o bază puternică la care să adăugăm oricâte alte informații suplimentare (rămurele și frunze).
Nu îmi asum faptul că eu cunosc Principiile Fundamentale din parenting, dar vă spun că, de 5 ani de când am făcut SoulKids, aceleași povești au fost acceptate și înțelese de copii și părinți din toată lumea. La Singapore aveam în aceeași sală la atelierele SoulKids copii din Dubai, Noua Zeelandă, USA, Cambodgia, Coreea, China, Singapore, UK, Australia, Turcia, Rusia, Japonia, și multe altele. În România am avut aceeași experiență cu copii și părinți de aici din 2018 până acum. Toți înțeleg, și sunt de acord, cu ceea ce SoulKids transmite. De aceea, experiența mă face să cred, că SoulKids se bazează pe principii fundamentale.
Iată aici câteva dintre ele:
- Fiecare copil este unic și special așa cum este și el se naște cu un potențial care îl poate duce unde își propune să ajungă. Nu există copii buni sau răi, există copii care sunt mai departe sau mai aproape de potențialul lor.
- Fiecare copil are natura și personalitatea lui. Permite-i să aducă asta la suprafață și încurajează-l să folosească resursele lui ca să progreseze. Nu încerca să-l faci să fie ca tine.
- Gândește-te la tine părinte ca la un protector al copilului, și nu ca la stăpânul lui.
- Fiecare dintre noi ne naștem cu o minte, nu cu o mentalitate. Niciun copil nu are din naștere o mentalitate negativă.
- Ceea ce tu îi spui copilului tău, se va transforma în vocea lui interioară.
- Copilul tău va învăța din orice faci tu, sau ce ești tu indiferent dacă îți dorești asta sau nu.
- Nu poți da ceva ce tu nu ai, gândește-te ce vrei să dai copilului tău și dezvoltă tu întâi acea calitate.
- Viața mea este o oglindă a ceea ce sunt eu. Dacă vreau să schimb ceva în viața mea, trebuie să mă uit întâi la cum sunt eu.
- Voi avea mai mult de câștigat când sunt bun cu ceilalți.
- Orice problemă are o soluție.
- Eu sunt responsabil pentru rezultatele mele.
- Ceea ce semăn, culeg.
- Convingerile mele îmi vor determina realitatea. Orice fac va fi atât de greu, sau atât de ușor, pe cât cred eu că va fi.
- Atunci când faci același lucru, obții același rezultat. Dacă nu obții ce vrei, fă ceva diferit.
- Nu există o soluție universală de parenting care să se aplice la toți copiii, pentru că fiecare copil este diferit. Nu avea așteptări pe care copilul tău nu le poate atinge.
- De la un părinte autoritar, copilul va învăța ce poate face, și ce nu poate face, dar nu va învăța cum să fie.
Desigur sunt multe astfel de adevăruri, și nu îmi propun să vă conving să le acceptați pe acestea acum. Vă rog doar să încercați să le puneți la îndoială și să vă puneți întrebarea ‘de ce’ până când ajungeți la ceva de necontestat.
Atunci când noi înțelegem principiile fundamentale, vom putea avea o referință la care să ne ducem atunci când citim articole de parenting care încalcă aceste principii. Vom ști dacă acea sursă de informație ne spune ceva care ne este de folos sau dimpotrivă. Nu vom face experimente cu copiii noștri.
Am păstrat la urmă un principiu fundamental de parenting, pe care l-am învățat tot la SoulKids: ‘Obiectivul parentingului este să facă în așa fel încât copilul să nu mai aibă nevoie de parenting’.
Vă doresc să aveți succes anul acesta în a-i ajuta pe copiii voștri să se apropie cât mai mult de potențialul lor.