fbpx

O strategie foarte bună de parenting, pe care ar trebui să o folosim întotdeauna, este aceea de a fi niște părinți proactivi, care să folosească orice prilej pentru a-l ajuta pe copil să învețe un model de comportament.

Atunci când suntem proactivi folosim conversațiile zilnice, atitudinea pe care o avem față de anumite situații, modul cum rezolvăm o problema, pentru a-l ajuta să învețe cum să facă față unor situații. În felul acesta, nu va trebui să fim tot timpul implicați în fiecare minut al vieții lui, pentru că el va dezvolta abilități care îl vor ajuta să fie din ce în ce mai independent. Am amintit într-un blog anterior că ăsta ar trebui să fie obiectivul parentingului.

Reversul medaliei ar fi ca noi să fim niște părinți reactivi, adică să vedem situația, să evaluăm și să găsim ulterior o soluție. Această abordare ne va consuma mult mai multă energie, iar soluțiile pe care le vom găsi vor fi unele de criză, deci nu ceva consistent, din care copilul ar putea învăța. Rezultatul va fi că, în loc să fie din ce în ce mai independent, el va aștepta mereu ca soluțiile să vină de la noi.

Cum se aplică asta în organizarea timpului zilnic?

Un părinte reactiv va prelua controlul, și îi va spune copilului în fiecare moment ce trebuie să facă.

Un părinte proactiv îl va implica pe copil în procesul de decizie, și îl va ajuta să-și organizeze singur timpul.

Iată câteva sfaturi despre cum să-l ajutăm să-și planifice singur timpul:

  1. Faceți acest exercițiu împreună. Alocați puțin timp la sfârșitul fiecărei săptămâni pentru a discuta împreună obiectivele pentru săptămâna viitoare. Scrieți pe hârtie aceste obiective, și evaluați realizarea lor la sfârșitul săptămânii. Fără să judecați, discutați și ajustați sau găsiți soluții pentru a realiza obiectivele neîndeplinite în săptămâna precedentă. Acest exercițiu poate fi făcut și la începutul anului școlar (cu obiective pentru noul an școlar)
  2. Ajutați-l să învețe să înțeleagă ce înseamnă, și cum să-și asume, responsabilități. Responsabilitățile înseamnă lucruri pe care noi trebuie să le facem mereu, chiar dacă ne place asta sau nu. Temele ar trebui să facă parte din categoria responsabilități, să fie nenegociabile, și să și le facă singur. Atunci când noi ca părinți intervenim și rezolvăm temele în locul lui, ideea de responsabilitate se dizolvă. Am putea merge mai departe și să-l încurajăm să-și asume o responsabilitate în treburile casei. Asta îl va ajuta să-și creeze un obicei. Implicarea în viața familiei îi va arăta că este și el parte, și contribuie la binele comun.
  3. Ajutați-l să-și creeze rutine. Rutina este cea care îl ajută să fie mai organizat. Îl putem ajuta să-și facă o rutină pentru dimineața la trezire (spălat pe dinți și pe față, făcut patul, îmbrăcat etc) și una pentru seara la culcare. Pentru a crește motivația, puteți adăuga rutinei un element de amuzament (concurs de cine face mai repede, un moment de apropiere sau o activitate care îl bucură)
  4. Negociați și asumați împreună cât timp pe zi se joacă sau stă în fața ecranelor. În unele cazuri, aceasta este o bătălie zilnică între părinte și copil, pentru că el vrea cât mai mult, și noi vrem cât mai puțin. Aveți înțelepciunea și negociați până când ajungeți la o înțelegere. Chiar dacă v-ați fi dorit să fie doar o oră, și în urma negocierii ați ajuns la 2 ore, mai rămân destule ore în ziua lui pentru alte activități. Atunci când el își asumă, e mult mai probabil să respecte.
  5. Exersați împreună o strategie pentru a face trecerea de la o activitate care îl bucură, la una care nu îi e pe plac. Fie că puneți o alarmă la telefon, sau conveniți împreună să veniți să-i atrageți atenția, exercițiul ăsta de a respecta timpul alocat unei activități este foarte important. Dacă îi cereți copilului să respecte acest timp, fiți siguri că și voi ca părinți faceți la fel.
  6. Fiți siguri că alocați zilnic timp petrecut împreună fără tehnologie sau alte lucruri care să vă distragă. Chiar și dacă sunt doar 10 minute pe zi, acest timp de a restabili conexiunea este foarte important pentru copil. El se va simți ascultat și în siguranță.
  7. Împărtășiți cu el experiența voastră Povestiți sau lăsați-l să vadă cum vă planificați voi timpul zilnic, care vă sunt responsabilitățile, prioritățile, și cum vă alocați timp pentru ele.

Este mult mai ușor să decidem unilateral și să-i spunem ce să facă cu timpul lui zilnic. Asta însă este o strategie care, deși dă rezultate imediate, în timp ne va consuma multă energie, și va genera discuții, conflicte și negocieri fără sfârșit. Copilul nu va înțelege întotdeauna motivațiile noastre și nu va dori mereu să facă lucruri doar pentru că îi spunem noi că așa e bine.

Strategia de a-l implica, și de a-l ajuta să învețe să-și gestioneze singur timpul, ne va lua inițial mai mult efort, perseverență și răbdare. Dar la capătul drumului vom avea satisfacția că i-am dat copilului abilități importante pentru viitorul lui și că am eliminat un foarte mare motiv de stres zilnic.

Înscrie-te la Newsletter

Și vei primi informații utile despre educație și parenting

Rezervă o conversație gratuită aici

Află cum îl poate ajuta life coachingul pe copilul tău!

Completează formularul de mai jos și eu te voi contacta pentru a stabili împreună ziua și ora întâlnirii.

Îți voi răspunde într-un interval de 24 de ore.