Azi de dimineață Luca mi-a povestit ce s-a întâmplat la ultima oră de sport de la școală, când doi copii au ajuns la cabinetul medical, unul aproape leșinat după ce un coleg a încercat să-l strângă de gât cu mâinile și unul care s-a ales cu nasul spart când a încercat să îl salveze. Totul în timpul orei de sport, nu în pauză.
Imaginea asta m-a urmărit toată ziua. În ce măsură este posibil să se întâmple asta într-o școală din centrul Bucureștiului?Cât de mare poate fi agresivitatea unui copil de clasa a 5a? Cum arată viitorul?
M-am dus cu gândul la cartea lui Iain Mc Gillchrist ”The Master and his Emissary” în care autorul descrie felul diferit în care cele două emisfere ale creierului nostru acordă atenție lumii.
În carte el descrie experiența unei păsări de pradă, care are nevoie să aibă o atenție țintită înspre prada ei, pe care trebuie să o apuce, să o prindă. Atenția aceasta este una îngustă, orientată strict spre obiectiv, concretă. Dar în același timp pasărea de pradă are nevoie să fie atentă la restul peisajului, astfel ca ea să știe dacă în zonă există un pericol care poate s-o pândească, această atenție este difuză și este deschisă la ce este, fără un anume obiectiv.
Aparent, aceste două tipuri de atenție, cea îngustă și orientată spre un punct fix, și cea largă și fără un obiectiv anume sunt incompatibile, și totuși este vital ca pasărea să le aibă pe amândouă pentru a supraviețui.
Așa este și în cazul nostru, cele două feluri de atenție coexistă în creierul nostru, și autorul le atribuie celor două emisfere ale creierului.
Emisfera stângă este responsabilă de atenția concentrată pe un obiectiv fix, pe care dorește să îl apuce, să îl prindă. Ea este aceea responsabilă pentru limbaj, pune lucrurile în categorii, evaluează și judecă. Vederea ei este una schematică, reprezentată, în care apar doar elementele relevante pentru obiectiv. Ea vede lumea fragmentată în funcție de propriile priorități, caută certitudini. Este o lume în care eul nostru este văzut ca individual și separat de rest.
Emisfera dreaptă este aceea responsabilă de atenția difuză, largă. Ea vede lumea ca pe un întreg în care lucrurile sunt strâns legate unele de altele, în conexiune, interdependente. Ea poate vedea contextul în care se desfășoară lucrurile și este deschisă la explorare, la incertitudine, la ce este. Ea ne pune pe noi în mijlocul lumii ca fiind parte integrantă din ea, și nu un element separat.
Ambele emisfere sunt implicate în întreaga noastră experiență de viață și noi avem nevoie de ambele perspective pentru a fi pe deplin funcționali. Doar că societatea de azi face ca importanța celor două emisfere să fie dezechilibrată.
Einstein spunea:
”The intuitive mind is a sacred gift and the rational mind is a faithful servant. We have created a society that honors the servant and has forgotten the gift.”
Intuiția, imaginația, empatia, toate aceste atribute ale emisferei drepte sunt acum cu adevărat atrofiate și noi devenim din ce în ce mai orientați spre ceea ce ne aduce nouă personal un beneficiu imediat, certitudine, concret, experiența pe care ne-o dă emisfera stângă.
Totul în jurul nostru este reprezentat schematic, desprins din context, gol de semnificație. Lumea devine din ce în ce mai virtuală, și ne face pe noi să ne înstrăinăm din ce în ce mai mult unii de alții.
Care este ieșirea de aici?
Se pare că unii dintre copii, mai ales aceia care s-au înstrăinat cel mai mult, au început să circule între ei o vorbă: ”Du-te și atinge iarba”. Care înseamnă chiar asta.
Este timpul să le reclădim copiilor noștri lumea văzută de emisfera dreaptă, în care ei să fie liberi să-și imagineze, să-și asculte intuiția să se vadă parte din ceva mai mare decât ei, să reușească să înțeleagă perspectiva celorlalți și da, să atingă iarba.
Iată câteva sfaturi concrete despre cum să faceți asta:
- Încurajați observarea și explorarea: Oferiți copiilor oportunități de a observa lumea din jurul lor, atât în interior, cât și în aer liber. Puneți-le întrebări deschise care îi încurajează să gândească critic și să-și formeze propriile opinii.
- Creați un mediu sigur pentru experimentare: Permiteți copiilor să exploreze și să experimenteze fără teamă de greșeală. Greșelile sunt o parte importantă a procesului de învățare și îi pot ajuta pe copii să-și dezvolte intuiția.
- Puneți întrebări: Puneți-le copiilor întrebări deschise care îi încurajează să gândească critic și să exploreze noi idei. Evitați să puneți întrebări cu un singur răspuns corect.
- Citiți împreună: Cititul este o modalitate excelentă de a expune copiii la noi lumi și idei. Alegeți cărți care stârnesc curiozitatea și imaginația lor.
- Vizitați muzee și alte locații educaționale: Vizitele la muzee, biblioteci și alte locații educaționale pot expune copiii la noi informații și experiențe care le pot stimula curiozitatea.
- Încurajați jocul liber: Jocul liber este esențial pentru dezvoltarea creativității. Permiteți copiilor să se joace fără restricții și să-și imagineze propriile scenarii și povești.
- Apreciați efortul creativ: Lăudați copiii pentru efortul lor creativ, indiferent de rezultatul final. Acest lucru îi va încuraja să continue să exploreze și să experimenteze.
- Încurajați perspectiva: Ajutați-i pe copii să vadă lucrurile din perspectiva altora. Puteți face acest lucru punându-le întrebări despre cum s-ar putea simți cineva într-o anumită situație sau jucând jocuri de rol.
- Discutați despre evenimentele actuale: Discutați cu copiii despre evenimentele actuale care implică probleme sociale sau emoționale. Acest lucru îi poate ajuta să-și dezvolte înțelegerea lumii și a diferitelor perspective din cadrul acesteia.
Lipsa de semnificație, de sens, ne poate foarte repede transforma în indivizi care își urmăresc strict interesele proprii, scopurile, indiferent de mijloace. Și chiar dacă această abordare ne poate aduce pe termen scurt beneficii personale, pe termen lung ne va duce la dezastru. Pentru că într-o lume atât de complexă, nu există soluții personale.
Abilitatea noastră de a colabora în număr mare ne-a adus succesul actual și numai ea ne poate ajuta să supraviețuim. Iar capacitatea copiilor noștri de a colabora cu alții pentru a rezolva problemele complexe ale viitorului este singura noastră speranță.
După cum arată acum lucrurile, speranța pare să fie din ce în ce mai mică, dar dacă ajungem la această înțelegere, putem face noi părinții ceea ce școala nu poate face, și anume să le oferim copiilor noștri oportunitatea de a-și descoperi intuiția, empatia, creativitatea și curiozitatea. În felul ăsta noi salvăm lumea!
