fbpx

Cum să faci cititul parte din cultura familiei. Pentru a putea deprinde abilități complexe, copiii noștri ar trebui mai întâi să acumuleze cunoștințe generale din mai multe domenii, să-și dezvolte un vocabular, să aibă o serie de referințe. Cunoașterea este posibilă atunci când legăm informațiile noi de o bază pe care o avem deja. Este ca structura unui copac, pornim de la sămânță, rădăcină, tulpină, ramuri, frunze. Dacă copacul nostru nu are încă ramuri, nu va putea avea frunze, și dacă nu are tulpină nu poate avea ramuri și așa mai departe. Ca să dobândim cunoștințe avansate într-un domeniu, trebuie întâi să le avem pe cele de bază.

Cum facem noi să-i ajutăm pe copiii noștri să-și extindă aria de cunoaștere? Desigur școala le asigură parte din cunoștințe, dar asta nu este suficient. Mai ales că școala nu prea leagă cunoștințele pe care le transmite de un context din viața reală. De aceea suntem noi părinții aceia care ar trebui să ne asigurăm că-i dăm copilului oportunități de a cunoaște. Și una dintre cele mai bune oportunități este să-l încurajăm să citească.

Ușor de zis, dar nu la fel de ușor de făcut. Ritmul vieții copiilor noștri este unul cu totul diferit de cel pe care noi l-am experimentat în copilărie. Copiii noștri au multe alte alternative la citit. Până la urmă e mai simplu pentru ei să apese un buton și să asculte o poveste pe YouTube.

Noi ar trebui însă să încercăm să le insuflăm copiilor noștri bucuria cititului, pentru că astfel le deschidem foarte mult orizontul.

Iată câteva sfaturi despre cum să faci cititul parte din cultura familiei:

  1. Prezintă cititul ca pe o plăcere, nu îl face să fie pentru copil un mijloc pentru un scop ulterior. Avem tendința să recompensăm dacă citește, dar asta se poate întoarce împotriva noastră. Dacă cineva mă plătește să fac ceva, șansa e să cred că nu mi-ar plăcea să fac acel lucru de dragul de a-l face.
  2. Fă cititul să fie un moment de relaxare în familie. Creează un spațiu confortabil și frumos unde să vă așezați să citiți. Puteți citi aceeași carte cu voce tare pe rând, sau vă puteți așeza confortabil și citi fiecare propria carte. Nu face presiuni, pur și simplu arată-i plăcerea pe care o ai să stai și să citești. La un moment dat va dori să încerce.
  3. Dă-i acces la o varietate de cărți și lasă-l să aleagă. Poate mergeți împreună la o librărie unde își poate alege singur cărțile. Observă-i interesele și găsește o carte care să-i hrănească aceste interese.
  4. Discutați împreună cuvinte și expresii noi pe care le-ați întâlnit în carte, un concept nou pe care l-ați învățat sau o poveste interesantă din acea carte.
  5. Nu face cititul să fie ceva competitiv și nu anunța așteptări. Nu lega cititul de o miză. Nu te opune atunci când copilul spune că nu-i place cartea și nu mai vrea s-o citească. Dă-i oportunitatea să aleagă altă carte.
  6. Dacă nicio strategie nu funcționează, asigură-te că nu are o dificultate de citire, cum ar fi dislexia. Ori poate că are nevoie de ochelari.

Este foarte important să cultivăm dragostea de a citi copiilor noștri pentru că asta o să-i ajute să-și dezvolte abilitățile de comunicare, le va îmbogăți vocabularul. Cititul le dezvoltă copiilor imaginația, îi ajută să cunoască lumi diferite, dezvoltă empatia. Nu în ultimul rând cititul le dezvoltă copiilor noștri atenția și capacitatea de a se concentra.

Analfabetismul funcțional, care este pe buzele tuturor în ultima vreme se datorează tocmai faptului că copiii noștri nu mai au capacitatea de a înțelege un text, cititul le va dezvolta lor această abilitate.

Cititul îi va da copilului tău un avantaj semnificativ în viitorul său. Te încurajez să faci ce depinde de tine să cultivi pentru copilul tău dragostea de a citi. Asta va face o diferență în viața lui.

Înscrie-te la Newsletter

Și vei primi informații utile despre educație și parenting

Rezervă o conversație gratuită aici

Află cum îl poate ajuta life coachingul pe copilul tău!

Completează formularul de mai jos și eu te voi contacta pentru a stabili împreună ziua și ora întâlnirii.

Îți voi răspunde într-un interval de 24 de ore.