M-au inspirat cuvintele unui părinte care a format un campion, și anume ale tatălui lui David Popovici:
„Dacă mă gândesc acum primele condiții pe care le-am creat au fost în momentul în care am decis că nu va exista contextul de presiune. David mergea de plăcere la bazin. Nu pentru noi, ci pentru că vrea el. I-am întreținut foarte tare starea asta, nu l-am întrebat niciodată pe ce loc a ieșit, sau va ieși, ce a făcut sau ce va face. Iar prăjitura de după concurs era garantată indiferent pe ce loc ieșea în concurs, oprirea la cofetărie era inevitabilă. Era o anumită cofetărie, iar lui David îi plăcea o anumită prăjitură, pe care o căpăta de fiecare dată. Pot să vă spun că este ceva la care greșesc incredibil de mulți părinți. Că pun această presiune. Cred că este cea mai mare greșeală pe care o pot face părinții, presiunea. Iar această presiune se poate pune în feluri multiple, mulți dintre părinți nici măcar nerealizând că o fac. Și vă dau câteva exemple. „Cum a fost astăzi antrenamentul?”, „Ce ai făcut, al câtelea ai fost?”, „Ce a făcut X?” „Ți-am spus să fii atent la Y” și așa mai departe. „Ce ți-a dat antrenorul? A nu, e greșit”. „Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!” Iar lucrul acesta se petrece de multe ori începând de la șapte, opt ani. Închipuiți-vă ce înseamnă câțiva ani de astfel de presiune. Nu-i de mirare că mulți renunță pe parcurs și părinții, fără să-și dea seama, sunt principalii autori. Mi-aș dori să privească lucrurile mult mai relaxat și să nu încerce să pună nerealizări sau frustrări de-ale lor pe umerii copiilor lor. I-aș ruga să se uite către David și să privească din această perspectivă, mai exact unde se poate ajunge fără presiune.”
sursa: Sport în România/ Dumitru Graur
Este contraintuitiv să crezi că poți să lași pe seama copilului sarcina de a-și construi singur motivația pentru performanță. Mai ales că asta presupune enorme sacrificii, determinare și disciplină. Ce copil ar face în mod voluntar asta? Ce copil ar renunța la timpul său de distracție sau de joacă pentru a face 2 antrenamente pe zi?
Dacă stăm însă să ne gândim, toți copiii de astăzi renunță, mulți fără voia lor, la mare parte din timpul de joacă sau de distracție pentru că noi le umplem acest timp cu meditații, teme suplimentare, engleză, germană și fel de fel de alte activități. Programul unui copil este la fel de încărcat, sau chiar mai încărcat decât al părintelui.
Care este diferența?
Eu le spun copiilor o poveste cu ciocănitoarea Woody care vrea să-și facă o căsuță. Ea se trezește dis de dimineață, zboară în pădure și toată ziua ciocănește în copac, a doua zi la fel, a treia zi la fel și tot așa săptămâni la rând. Văzând că nu mai termină căsuța, tatăl lui Woody se duce să vadă ce se întâmplă, și vede că Woody ciocănea în fiecare zi la alt copac. El făcuse multe, multe găurele mici în mulți copaci, dar niciuna suficient de mare să-i fie casă. Și tatăl îi spune: Woody, tu ai muncit din greu, dar nu este suficient să muncești din greu, trebuie să muncești inteligent. Și Woody întreabă: Ce înseamnă să muncesc inteligent? Iar tatăl îi spune: Adică să -ți alegi un copac și să ciocănești în fiecare zi la el. Woody i-a mulțumit tatălui, și-a ales un copac, și trei zile mai târziu căsuța lui era gata.
De ce nu a ajuns Woody la rezultat?
Până la urmă el a muncit din greu, a fost perseverent și a avut răbdare. Doar că acțiunile lui nu au fost aliniate cu viziunea, și atunci el și-a risipit energia și timpul în multe lucruri mărunte care nu l-au apropiat de rezultat.
Părinții lui David Popovici s-au lăsat ghidați de viziune, și l-au ajutat pe David să-și urmeze pasiunea. David a ciocănit la același copac, care pentru el a fost înotul, și în timp efortul lui a dat rezultate. Mai mult decât atât, în demersul acesta de a-și urma pasiunea, David a învățat exercițiul performanței, a învățat determinarea și disciplina, pe care le-a putut aplica în toate celelalte domenii ale vieții sale. Astfel a putut să gestioneze și școala și dezvoltarea lui personală. El a devenit un sportiv care a făcut istorie, dar și un tânăr articulat, încrezător, care știe să comunice. Părinții lui David Popovici nu au pus presiune, dar au investit bani, timp și energie să-i fie alături și să-l încurajeze.
Lecția din povestea lui Woody este aceasta: și noi ar trebui să-i ajutăm pe copiii noștri să-și aleagă un copac, lăsându-ne ghidați de interesele, pasiunile sau punctele lor forte. Atunci când copilul alocă cu intenție puțin timp și efort în fiecare zi acestui copac, peste ani va reuși să ajungă la excelență.
Nimeni nu poate economisi timp, și nimeni nu are la dispoziție mai multe ore decât are ziua, diferența este însă în felul în care noi folosim acest timp. Atunci când avem o intenție, vom folosi eficient timpul.
Mai mult decât atât, programul pe care noi îl impunem copiilor, în mare măsură cu meditații, nu este ghidat de o viziune, ci de frica noastră că nu vor ține pasul, de dorința de a primi note bune la școală sau de a lua punctaj mare la Comper, Gazeta sau alte competiții. Aceasta este o gândire de termen scurt, care leagă motivația copiilor de un scop ulterior care este nota sau rezultatul la concurs, învățarea este aici doar un mijloc. Când obține nota sau rezultatul, motivația dispare. Astfel că mereu, mereu noi o luăm de la început, cu alte și alte note și concursuri, la fel ca Woody.
Vă îndemn deci astăzi să vă întrebați: care ar putea fi copacul copilului meu? Și apoi să mergeți un pas mai departe și să-l ajutați să ciocănească puțin la acest copac. Puțin timp și efort dedicat în fiecare zi, va face o mare diferență peste niște ani, și poate copacul acesta va ajunge în viitor să-i fie casă. Uitați-vă la acest timp dedicat copacului un timp câștigat, și acordați-i prioritate. Cu siguranță că pe lângă asta va rămâne timp și pentru pregătirea de zi cu zi pentru școală.
Sigur că mulți dintre noi nu ne dorim să punem presiune, dar se poate întâmpla să punem presiune fără să ne dăm seama.
Iată aici 5 moduri în care putem face asta:
- Laude excesive și etichete pozitive: Deși par inofensive, laudele constante precum „ești cel mai bun” sau „ești perfect” pot crea o presiune enormă asupra copilului de a menține această imagine idealizată. Copilul poate dezvolta o teamă de eșec și poate evita să își asume riscuri, de teama de a nu dezamăgi.
- Comparații cu alți copii: Compararea copilului cu frații, prietenii sau alți copii din jur poate fi extrem de dăunătoare pentru stima sa de sine. Fiecare copil este unic și are propriul ritm de dezvoltare. Comparațiile îi pot face să se simtă inadecvați și neapreciați pentru ceea ce sunt.
- Focalizarea excesivă pe performanță: Punerea accentului exclusiv pe note, rezultate sportive sau alte realizări externe poate transmite copilului mesajul că valoarea sa depinde doar de performanțele sale. Acest lucru poate duce la anxietate, stres și o teamă constantă de eșec.
- Proiectarea propriilor aspirații neîmplinite: Uneori, părinții își pot proiecta propriile aspirații și vise neîmplinite asupra copiilor lor. De exemplu, un părinte care și-a dorit să devină muzician poate pune presiune pe copilul său să exceleze la muzică, chiar dacă acesta nu are înclinații în acest domeniu.
- Lipsa de validare a emoțiilor: Când părinții ignoră sau minimalizează emoțiile copilului, acesta poate simți că sentimentele sale nu sunt importante sau că nu este înțeles. Acest lucru poate duce la dificultăți în gestionarea emoțiilor și la probleme de comunicare în viitor.
